Pastele cailor mei

Cel putin in acceptiunea mea, expresia populara “la pastele cailor” se traduce prin niciodata, cand o zbura porcul, sau la calendele grecesti. Cu toate ca am promis candva, cuiva, ca nu voi mai folosi uzual formularile de negare si de incertitudine, am verificat totusi expresia in cauza pe arhicunoscutul Google. Si nu mare mi-a fost mirarea atunci cand am aflat ca totusi pastele cailor exista, ba mai mult are si conotatii religioase… Cica la Inaltarea Domnului, in joia de Ispas se sarbatoreste si pastele cailor. Mai sa fie, mi-am zis! De ce nu exista aceasta sarbatoare si explicatie si prin anii ’80? Dar in fond si la urma urmei, ce caut eu mai frate pe taramul filologiei si etimologiei? Mai bine imi vad de treaba si de pasiunea mea pentru String Art.
Si, ca sa fiu pe subiect, imi trimit imediat si iute calutii la pascut (a se citi: “imi promovez munca”) ca deh, a venit deja primavara!

Dii, mai calutilor, dii!

Advertisement

Read Full Post »

Poze cu sunet de la ‘ursul nimanui’…

Trebuie sa recunosc ca-mi place mult apelativul “ursul nimanui”. L-am descoperit mai demult ca username pe o retea de socializare. La un moment dat “ursul nimanui” ca despre el este vorba, a disparut subit din respectiva retea. Normal ar zice lumea, deindata ce era al nimanui… Am dedus eu mai apoi ca, intr-o buna zi, mergand asa el ursul cu pricina pe strada, a zarit o mandolina tanara, zvelta si sprintena. Ce mai incoace si incolo, ce mai tura-vura, atunci cred eu ca s-au pus bazele grupului de muzica folk intitulat simplu si frumos: ‘Poze cu sunet’.
Iata in consecinta tabloul String Art corespunzator,

rezultat si realizat dupa desenul de mai jos:

Cam atat!

Read Full Post »

Let’s play “iades”!

Iadesul este un fel de prinsoare, intre doua persoane, facuta prin intermediul osciorului cu acelasi nume. Atunci cand primitorul unui obiect nu zice «stiu», iar cel care a data obiectul spune «iades», se poate spune ca acesta din urma a castigat ramasagul.
Conform DEX iades este un „os, in forma de furca, de la pieptul pasarilor, format din oasele claviculelor sudate in partea inferioara”.
Denumit in latina “furcula”), in engleza “wishbone”, in franceza “fourchette” sau “l’os du bonheur” iadesul este destul de raspandit in lume, principala lui menire fiind aceea de a prevesti indeplinirea unei dorinte. In America de Nord se vand anual peste doua milioane de asemenea “wishbones” artificiale, din plastic. Cum osul in forma de furca se rupe in mod natural in doua parti inegale, cel care ramane cu partea mai mare e castigatorul, caruia i se va indeplini o dorinta.
Jocul era foarte popular la noi în secolul al XIX-lea si a intrat si in literatura:
In comedia “Iorgu de la Sadagura” a lui V. alecsandri(1844), Zoita atata gelozia sotului ei (Agamemnon Kiulafoglu), cu care joaca iades („De cand am pus iedes amandoi, n-am cap sa ma odihnesc”). Acesta îi cere exasperat cheia de la orologiul in care banuieste ca e ascuns un barbat: „Zoita (dandu-i cheia): Daca nu ma crezi, poftim cheia… deschide si vezi. (Kiulafoglu ia cheia) Iades! am castigat ramasagul”.
Iades e si titlul unei piese a lui Alexandru Macedonski (din 1880), care se incheie cu o scena asemanatoare.
Tot “Iades” se intituleaza si un film românesc din 1926. Fiica unui boier se indragosteste de administratorul mosiei tatalui sau. Parintii se opun relatiei, ii recomanda un alt pretendent, iar ea promite ca, in timpul unei petreceri organizate la conac, va fi a celui care o va pacali la “iades”.
Dar sa revenim totusi si la String Art… Intr-o postare anterioara v-am prezentat proiectul intitulat “Betting Instinct”. Iata acum si varianta finala a lucrarii cu acelasi nume:

In incheiere, mentionez disponibilitatea mea continuua la a juca oricand si cu oricine un iades. Cine se incumeta?

Read Full Post »