Cu ceva timp in urma decretam supranumirea celei de-a 4-a zi de vineri din luna ca fiind vinerea meditatiei (Meditation Friday). Ei bine, astazi fiind vineri, chiar a 4-a zi de vineri din luna februarie, imi fac datoria si va reamintesc acest lucru. Mai mult, am sa si ilustrez acest remember cu lucrarea String Art de mai jos intitulata cum altfel decat “Meditatie”.
Ramane la latitudinea fiecaruia dintre noi sa aleaga subiectul, momentul si durata mediatiei…
Archive for February, 2014
Invitatie la meditatie
Posted in String Art, tagged meditation friday, string art, vinerea meditatiei on February 28, 2014| Leave a Comment »
Anul Calului
Posted in String Art, tagged anul calului, astrologi, lemn, string art, zodiac chinezesc on February 26, 2014| 1 Comment »
M-am tot luat cu altele in ultima vreme si era cat pe ce sa ratez marcarea evenimentului astrologic de la sfarsitul lunii ianuarie a.c. Niciodata nefiind prea tarziu insa, am sa incerc o oarecare reabilitare in cele ce urmeaza. Da, in perioada 31 ianuarie 2014 – 18 februarie 2015 ne vom afla in anul Calului albastru sau verde de Lemn. Dupa cum spun specialistii in domeniu, culoarea albastra inseamna urmarirea obiectivelor inalte iar elementul lemn este asociat cu fortele naturale care pot depasi orice obstacol ivit in calea lor. Altfel spus, anul Calului de Lemn ii va ajuta pe cei pierduti in vartejul vietii sa-si gaseasca obiective noi si le va da puterea necesara pentru indeplinirea lor. Detalii amanuntite veti putea afla insa de la astrologi pentru ca eu am sa ma ocup in continuare de alti cai, de caii String Art.
Pentru ca toti calutii de mai sus au fost realizati in decursul anului 2013, cred ca pot face o extensie la zodiacul chinezesc si am sa denumesc retroactiv anul 2013 ca fiind Anul Calului String Art. Am zis!
Antahkarana
Posted in String Art, tagged antahkarana, aura, chakre, china, geometrie sacra, marea orbita microcosmica, string art, tibet on February 24, 2014| Leave a Comment »
Voi continua incursiunile mele in zona geometriei sacre si vom discuta astazi despre Antahkarana. Fiind un simbol stravechi de vindecare si meditatie folosit in Tibet si China de mii de ani, Antahkarana numai prin simpla prezenta, creeaza un efect pozitiv asupra chakrelor și aurei. Atunci cand se foloseste pentru vindecare, concentreaza si adanceste actiunile energiilor de vindecare implicate. Atunci cand se foloseste in meditatie, se creeaza in mod automat ceea ce Taoistii numesc “Marea orbita microcosmica” in care energiile spirituale calatoresc la nivelul coloanei vertebrale, spre chakra coroanei, apoi in jos prin partea din fata a corpului la chakra radacina si inapoi din nou sus, continuu, se deplaseaza in jurul coloanei. Aceasta actiune echilibreaza chakrele si impiedica dezechilibrul in una sau mai multe chakre. Acest tip de meditatie se desfasoara intr-o camera cu lumanari aprinse.
Simbolul Anthakarana neutralizeaza de asemenea energia negativa care este colectata in diverse obiecte (bijuterii, cristale) pur și simplu prin plasarea obiectului respective intre doua simboluri.
Dar cred ca am discutat deja prea in amanunt si in consecinta propun sa revenim la String Art. Iata, pentru delectare, doua din realizarile pe tema de fata:
Si in final, pentru ca domeniul geometriei sacre este foarte captivant si poate de interes pentru unii, promit ca voi reveni pe subiect. Meditatie placuta!
Pozitia embrionului
Posted in String Art, tagged dilema, embrion, erecta, lotus, meditatie, pozitia embrionului, reprezentari geometrice, tablou string art on February 21, 2014| Leave a Comment »
Am auzit atat de des vorbindu-se in ultimul timp despre pozitii (a copilului, lotus, culcat, erecta, de meditatie etc.) incat am inceput sa am si eu dileme si obsesii legate de aceasta. De pilda dupa ce termin o lucrare, urmeaza finisajul care presupune printre altele si fixarea agatatorii. Astfel se stabileste pozitia in care urmeaza a fi expus respectivul tablou. Marea dilema apare in cazul reprezentarilor geometrice, a celor asimetrice in special, ca in cazul tabloului String Art de mai jos pe care l-am intitulat “Embrion”.
Privind cu atentie imaginile urmatoare va veti da seama si voi de unde vine titlul postarii de fata si care a fost dilema mea:
Si o ultima precizare: nu de putine ori am rezolvat dilema pozitiei fixand doua sau mai multe agatatori…
Nepotului din Tenerife
Posted in String Art, tagged antipozi, arhipelagul canare, ciclism, haka, inot, ironman, maraton, nepotul din tenerife, new zealand, string art on February 18, 2014| Leave a Comment »
Mai este putin timp (1 martie a.c.) pana la startul celei mai dificile curse din viata lui: Ironman New Zealand. Atunci, timp de vreo 17 ore, va trebui sa parcurga 3,86 km inot, 180 km ciclism si 42,195 km maraton. Pentru a-si indeplini principalul scop, acela de a termina cursa, mai bine de 5 luni s-a antrenat in Tenerife (arhipelagul Canare) unde s-a si relocat temporar cu jobul. De aici vine si apelativul “nepotul meu din Tenerife”.
Ei bine, urmand sa stea cam o luna la Antipozi, sunt convins ca va avea ocazia sa vada printre multe altele si imaginea de mai jos:
Aceasta reprezinta logo-ul unei importante banci din regiune, iar eu am adaptat-o la tehnica String Art pentru ca mi-a placut foarte mult simbolistica. Privind cu atentie figura, se poate vedea un individ cu bratele larg deschise spre inaltimi…
Nu este locul aici, dar pentru ca tot mi-am amintit, iata in imaginea urmatoare si o alta reprezentare a logo-ului cu pricina. Cred ca problema drepturilor de autor este solutionata…
Nu pot sa-mi inchei postarea inainte de ura “Bafta multa!” nepotului din Tenerife si asistentei lui personale. Iar la intoarcere, cine stie, poate ca ma va invata si pe mine cineva sa dansez haka…