Sa fim sinceri si sa recunoastem ca multi dintre noi, cel putin o data in viata, am visat, ne-am gandit sau chiar am vazut “cai verzi pe pereti”. Unii sigur au auzit de asa ceva, de indata ce zilnic se difuzeaza pana la saturatie o melodie care nu spune nimic si care are totusi titlul postarii mele. Expresia populara “a visa la cai verzi pe pereti” inseamna mai pe scurt a visa la ceva de neatins, imposibil de realizat. Dar pentru ca nimic nu este imposibil atunci cand intervine credinta, vointa si destul de multa munca (panseul filozofic nu-mi apartine), cu mandrie patriotica am sa va prezint in continuare si “sticletii mei”.
Ideea de a realiza o compozitie fantasmagorica cu caluti plutind, zburand, galopand si nechezand este mai veche, proiectul fiind inceput mai demult. Mi-a trebuit doar avantul si acesta mi-a fost dat de melodia cu pricina a lui Smiley feat. Alex Velea (HaHaHa Production).
Ei bine, Hubart Production s-a apucat de treaba! Am continuat deci ‘capodopera’ vietii mele colorandu-mi pentru inceput toti armasarii in verde:
Merge, mi-am zis! Ei, am trecut apoi la munca de jos: pregatirea materialului si a sabloanelor, batutul si indreptatul cuielor (aproape 1000 buc), alegerea atelor si tragerea acestora dupa cuie, finisarea si apoi din nou partea frumoasa: poza de grup.
Si in final, o dedicatie pentru toti cei care au avut de-a face pana acum cu caii verzi si carora le place si String Art: I’d Rather Go Blind by Beyonce…
Posts Tagged ‘poza de grup’
Cai verzi pe pereti
Posted in String Art, tagged armasari, beyonce, cai verzi pe pereti, culoarea verde, dedicatie, hahaha production, hubart production, i'd rather go blind, poza de grup, Smiley feat Alex Velea, sticleti, string art on January 15, 2013| 3 Comments »
Arhiva
- April 2018 (1)
- March 2018 (1)
- February 2018 (1)
- January 2018 (4)
- December 2017 (6)
- November 2017 (3)
- October 2017 (7)
- September 2017 (5)
- August 2017 (7)
- July 2017 (9)
- June 2017 (8)
- May 2017 (10)
- April 2017 (5)
- March 2017 (4)
- February 2017 (5)
- January 2017 (6)
- December 2016 (6)
- November 2016 (5)
- October 2016 (4)
- September 2016 (6)
- August 2016 (6)
- July 2016 (5)
- June 2016 (4)
- May 2016 (6)
- April 2016 (6)
- March 2016 (3)
- February 2016 (7)
- January 2016 (6)
- December 2015 (2)
- November 2015 (5)
- October 2015 (6)
- September 2015 (6)
- July 2015 (2)
- June 2015 (3)
- May 2015 (4)
- April 2015 (4)
- March 2015 (3)
- February 2015 (4)
- January 2015 (4)
- December 2014 (2)
- November 2014 (2)
- October 2014 (4)
- July 2014 (2)
- June 2014 (7)
- May 2014 (6)
- April 2014 (6)
- March 2014 (11)
- February 2014 (8)
- January 2014 (7)
- December 2013 (6)
- November 2013 (9)
- October 2013 (7)
- September 2013 (4)
- August 2013 (5)
- July 2013 (6)
- June 2013 (2)
- May 2013 (5)
- April 2013 (3)
- March 2013 (2)
- February 2013 (3)
- January 2013 (4)
- December 2012 (2)
- November 2012 (4)
- October 2012 (4)
- September 2012 (3)
- August 2012 (11)
- July 2012 (4)
- June 2012 (6)
- May 2012 (2)
- April 2012 (2)
- March 2012 (2)
- February 2012 (3)
- November 2011 (4)
- October 2011 (2)
- May 2011 (2)
Meniu
Facebook